NEDELCU Viorica

NEDELCU Viorica

  • INFO12
  • INFO

Viorica Nedelcu este asistent medical generalist principal licențiat, cu o experiență profesională de 24 de ani în secția ATI II a Institutului de Urgență pentru Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. C.C. Iliescu” București, unde, timp de 15 ani, a ocupat funcția de asistent șef. În prezent, își desfășoară activitatea profesională ca specialist în dezvoltare organizațională în cadrul OAMGMAMR București, la Departamentul Profesional Științific, de Cercetare și Dezvoltare a Profesiei. În anul 2022, a obținut titlul de Doctor în Medicină la UMF „Carol Davila” din București, iar în prezent este asistent universitar la Facultatea de Moașe și Asistență Medicală, UMF „Carol Davila” București. A participat la numeroase manifestări științifice în domeniul asistenței medicale, în calitate de speaker, moderator sau membru al comitetului științific/de organizare. Este autorul sau coautorul mai multor articole științifice publicate în jurnale naționale și internaționale.

A făcut parte din echipa de lucru sau a condus mai multe proiecte de cercetare științifică și proiecte de implementare a celor mai bune practici. Domeniile sale de interes sunt: cercetarea științifică în îngrijirile de sănătate, implementarea celor mai bune practici bazate pe dovezi, siguranța pacientului, siguranța profesioniștilor, managementul pacientului critic, prevenirea și limitarea infecțiilor asociate asistenței medicale, igiena mâinilor, resuscitarea cardiopulmonară, educația medicală continuă, simularea în educație și dezvoltarea profesională a asistenților medicali.

All Sessions by NEDELCU Viorica